Autobuzele și camioanele din Dâmbovița luate la control de polițiști! Peste 100 de autovehicule au fost verificate de oamenii legii
În perioada 13-19 mai a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii din Dâmbovița acționează pentru prevenirea accidentelor de circulație produse, în special, pe fondul nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de mărfuri.
Acţiunea TRUCK & BUS se desfășoară conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), controalele polițiștilor vizând respectarea, în principal, respectarea vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, verificările efectuate au în vedere respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.
Pe parcursul zilei de ieri, poliţiştii au verificat peste 100 de autovehicule, fiind aplicate 69 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile descoperite.