Categorii
Împreună pentru un Ilfov verde – Acțiune de plantare arbori în pădurea Vlădiceasca

Peste 400 de voluntari vor planta, în data de 19 noiembrie 2022, ora 09:30, în Pădurea Vlădiceasca din județul Ilfov, un număr de peste șapte mii de puieți de stejar pedunculat, puși la dispoziție de Romsilva. Acțiunea ,,Plantează în Ilfov” face parte din proiectul de interes public ,,Plantează în România” și se desfășoară ca urmare a acordului de cooperare dintre Județul Ilfov – Consiliul Județean, Direcția Silvică Ilfov, comuna Snagov și Asociația Creștem România Împreună.

Proiectul își propune să contribuie la Formarea Conștiinței Forestiere a tuturor categoriilor de vârstă, prin educarea comunității în spiritul conservării și dezvoltării fondului forestier.

Obiectivele colaborării interinstituționale constau în facilitarea schimbului de experiență, colaborarea în vederea organizării și desfășurării campaniilor locale de plantare, în speță ,,Plantează în Ilfov”, și organizarea acestor acțiuni de împăduriri în perioadele optime plantării arborilor sau puieților.

Pe lângă voluntari, la eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților publice locale și ai partenerilor implicați în proiect.

Acest acord de cooperare se înscrie în seria acțiunilor de conștientizare a importanței protecției mediului pe care Consiliul Județean Ilfov le desfășoară la nivelul județului.

Programul evenimentului poate suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *