Categorii
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști după ce au spart un depozit de produse alimentare și nealimentare

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Bolintin-Vale au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o societate comercială, cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi sustras mai multe produse alimentare și nealimentare, din incinta depozitului societății, situat în comuna Săbăreni, județul Giurgiu.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie a.c., doi bărbați, de 18 și 37 de ani, din comuna Săbăreni, județul Giurgiu, ar fi sustras produse alimentare și nealimentare, din incinta depozitului societății comerciale, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei.

La data de 22 noiembrie a.c., sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele celor doi bărbați, fiind descoperite o parte dintre bunurile sustrase.

În urma probatoriului administrat, cei doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând ca la data de 23 noiembrie a.c., aceștia sa fie prezentați instanței de judecată cu propuneri procedurale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *