Categorii
Daniel Cristian Stan: Vizită importantă a reprezentanților Comisiei Europene și ADR Sud Muntenia, la Târgoviște!
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis vineri că
Bani în plic, în loc de coroane funerare, la înmormântare! Apelul unui primar către cetățeni
În loc de coroane de flori, la înmormântare, cetățenii unei
Președintele Corneliu Ștefan: Județul Dâmbovița a primit vizita unei delegații a Comisiei Europene
Președintele Corneliu Ștefan a transmis vineri după întrevederea cu oficialii
Polițiștii au făcut prăpăd! 400 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore
Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de
Vernisajul și premierea câștigătorilor Bienalei Naționale de Artă
„Gheorghe Petrașcu”, ediţia a XVI – a, 2022
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște,
CJD – Corina Chiriac. Istoriile unei mari artiste – Vernisaj, lansare de carte, recital
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” și
Crăciun la TURN! Sărbătorile de iarnă vor fi celebrate în incinta Curții Domnești
Președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vă invită să
Marș de protest împotriva violenței domestice, organizat pe străzile din municipiul Târgoviște
Vineri, 25 noiembrie 2022, începând cu ora 11:00, în municipiul
40 de mandate de aducere au fost puse în executare în urma perchezițiilor efectuate la nivel național
În urma celor 123 de mandate de percheziție domiciliară efectuate,
O șoferiță a rămas fără permis de conducere după a zburat pe Drumul Național 1 cu cu o viteză de 173 km/h
Viteza constituie una dintre principalele cauze generatoare de accidente de
Doi inspectori vamali au fost trimişi în judecată de DNA pentru luare de mită
Doi inspectori vamali au fost trimişi în judecată de DNA,
Vești bune pentru dâmbovițeni! Președintele Corneliu Ștefan a făcut anunțul
Președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat joi
BĂRBAT DIN TURCIA, DEPISTAT CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN DÂMBOVIŢA
Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse, au
Comisarul șef Polexe Viorel este noul inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița
Comisarul șef Viorel Polexe este împuternicit inspector șef la Inspectoratul
Accident pe Drumul Național 7! Un șofer în vârstă de 69 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Servicuiului Rutier Argeș, s-a
Percheziții de amploare efectuate de Poliție și DIICOT! 123 de mandate sunt puse în aplicare
În această dimineață, 23 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de
DNA l-a reținut pe directorul de penitenciar acuzat de abuz sexual
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj
Ministerul Dezvoltării: peste 8 milioane lei pentru infrastructura socio-educațională și mediul de afaceri
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis marți că
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști după ce au spart un depozit de produse alimentare și nealimentare
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Bolintin-Vale