Vești bune pentru 2,6 milioane de români! Va fi livrată o nouă tranşă pentru tichetele sociale, în valoare de 250 de lei

O nouă tranșă de 250 de lei pentru tichetele sociale va fi livrată în octombrie, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. 2,6 milioane de persoane beneficiază de acest program.
„Tot pentru luna octombrie avem o nouă tranşă pentru tichetele sociale, dacă vreţi renumitele vouchere pentru alimente, de 250 de lei. Am majorat şi plafonul până la care se poate beneficia de aceste sume, plafonul fiind pentru venituri de până la 2.210 lei. În luna octombrie avem o nouă tranşă care va fi pe cardurile a 2,6 milioane de cetăţeni”, a declarat Adrian Câciu, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.
Întrebat dacă ajutorul pentru încălzire va fi oferit și în acest an, el a răspuns:
„În ceea ce priveşte voucherele de energie, ele erau finanţate din exerciţiul financiar 2014-2020. A fost o modificare pe care am agreat-o cu Comisia Europeană, având în vedere situaţia din 2022 şi 2023. Pentru 2025 avem partea ajutor de încălzire şi legislaţia pe care o gestionează Ministerul Energiei, respectiv Ministerul Muncii astfel încât persoanele vulnerabile să poată să aibă sprijin acolo unde este nevoie pentru a trece peste iarnă cu bine”, a explicat Adrian Câciu.