Corneliu Ștefan a inaugurat noul corp de clădire al Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, în prezența lui Marcel Ciolacu și a lui Alexandru Rafila

0
Spread the love

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a inaugurat noul corp de clădire al Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, în prezența primului ministru Marcel Ciolacu și a ministrului sănătății Alexandru Rafila.

Este vorba despre o investiție de 16 milioane de lei, finanțată în totalitate de Consiliul Județean Dâmbovița, în urma căreia a fost construit un corp nou de clădire în care va funcționa un sistem complet de angiografie cardiovasculară. Valoarea aparatului angiograf, recent achiziționat din bugetul local, se ridică la 8,8 milioane lei.

„Este un moment de referință pentru județul Dâmbovița și pentru România. Astăzi inaugurăm un corp nou al Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, un corp nou, care a fost construit de la zero, o promisiune pe care am făcut-o în fața dâmbovițenilor și astăzi avem deosebita onoare să-l avem alături pe prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pe europarlamentarul Mihai Tudose, pe secretarul general senator Paul Stănescu, pe colegii mei parlamentari, primari, consilieri județeni și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc tuturor cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște prezente astăzi la acest eveniment important pentru județul Dâmbovița.

Vorbim despre o investiție de peste 16 milioane de lei. Corpul clădirii are o suprafață de 450 mp și a costat aproape 8 milioane de lei. În această clădire am montat un angiograf și așa cum discutam cu șeful Secției Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență este cel mai modern aparat din România, la standardele anului 2024. Aparatul a costat aproximativ 10 milioane de lei. Este o investiție de doi ani de zile, o investiție pe care am promis-o dâmbovițenilor și, bineînțeles, împreună cu conducerea Spitalului Județean de Urgență am putut să realizăm această investiție. În anul 2020 le-am spus dâmbovițenilor că prioritatea mea și a echipei mele la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița este sănătatea dâmbovițenilor și a rămas și astăzi prioritatea 0.

La nivelul Spitalului Județean vorbim de un ambulatoriu nou, cu dotări la standard modern, pe care îl vom inaugura în maxim 30 de zile, cu o valoare de peste 20 de milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional Regional și cofinanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița. Vorbim de reabilitarea, modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe. Aici avem o mică întârziere, am avut puțin ghinion din partea unui constructor neserios, dar vom relua lucrările în perioada următoare și vom avea o Unitate de Primiri Urgențe modernă. Vreau să mulțumesc public domnului prim-ministru Marcel Ciolacu pentru sprijinul acordat prin Compania Națională de Investiții. Vom construi în curtea Spitalului de Urgență o parcare nouă, cu 320 de locuri.

Vreau să vă dau o veste bună astăzi: a fost aprobat în CT Ministerului Dezvoltării și în perioada următoare va ieși hotărârea de Guvern și va fi scoasă la licitație această parcare cu valoare totală de peste 56 de milioane de lei. De asemenea, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, avem proiecte importante referitoare la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște și aș vrea să aduc în fața opiniei publice câteva exemple: modernizarea și reabilitatea clădirii de Boli infecțioase din Târgoviște – 25 de milioane de lei, modernizarea și reabilitarea secției de Pediatrie Gura Ocniței – 56 de milioane de lei, reabilitarea și modernizarea Serviciului de Ambulanță Moreni – 1,8 milioane de lei, reabilitarea și modernizarea Serviciului de Ambulanță Târgoviște – 7,2 milioane de lei. Achiziționăm în perioada următoare materiale pentru Spitalul de Urgență Târgoviște pentru a diminua cazurile de infecție nozocomiale cu valoare totală de peste 35 de milioane de lei.

Avem un proiect privind digitalizarea Spitalului de Urgență din Târgoviște cu o valoare de 4,4 milioane de lei și nu în ultimul rând reabilităm și modernizăm pavilionul administrativ din cadrul Spitalului Județean de Urgență, cu o valoare totală de peste 10 milioane de lei. După cum știu foarte bine dâmbovițenii, proiectul meu de suflet, gândit împreună cu prim-ministrul României dl Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății dl Alexandru Rafila, pentru că le-am spus acum un an că vreau să construiesc la Târgoviște un spital nou de pediatrie și mi-au răspuns să ne apucăm de documentație, iar astăzi suntem gata cu studiul de fezabilitate, este un spital nou de pediatrie la Târgoviște, cu o valoare de peste 35 de milioane de euro, peste 70 de paturi, pe care îl vom construi pe amplasamentul fostei secții de Boli Infecțioase din municipiul Târgoviște. Cel mai important lucru pe care l-am făcut la nivelul Spitalului de Urgență din Târgoviște, împreună cu ai mei colegi și cu conducerea spitalului, a fost atragerea în echipă de medici noi, de medici tineri. În trei ani și jumătate avem 52 de medici noi, cu media de vârstă de 45 de ani. Cred că este un lucru formidabil pentru Spitalul Județean de Urgență și nu ne vom opri aici. Vom continua să scoatem la concurs posturile vacante pe care le avem la nivelul spitalului. Acestea sunt investițiile cele mai importante în domeniul sănătății dâmbovițenilor, pe care le vom duce la bun sfârșit, investiții importante pentru județul Dâmbovița și pentru România. În ultima lună 200 de dâmbovițeni au fost transferați la București, iar cu acest angiograf nou vom putea salva sute de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan

Sursa foto -
24bn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *