Pătru Constantin și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Tătărani

Pătru Constantin și-a depus, astăzi – 26 aprilie 2024, la Biroul Electoral de Circumscripție, dosarul de candidatură pentru un nou mandat de primar al comunei Tătărani.
Primarul comunei Tătărani a declarat că are o echipă completă și competentă, care a reușit să ofere localității o nouă identitate.
Iată mesajul transmis de edilul comunei:
„Într-un astfel de „moment zero”, nu vin în fața dumneavoastră cu promisiuni, cum fac ceilalți competitori, ci cu fapte!
Cunoașteți cu toții investițiile pe care le-am realizat în ultimii 4 ani, dar și pe cele de dinainte. Am implementat proiecte care au transformat localitatea noastră și vom continua în această direcție, împreună, și după alegerile din 9 iunie 2024.
Știu ce vă doriți pentru următorii ani și pot să duc la îndeplinire aceste cerințe. Sunt același om care vă ascultă întotdeauna și care vă spune direct, fără ocolișuri, ce se poate și ce nu se poate realiza. Mulțumesc celor aproape 1.500 de locuitori ai comunei Tătărani care ați semnat pe listele de susținere a candidaturii mele pentru un nou mandat de primar, dar și pentru consilierii PSD. Dumneavoastră sunteți cei care îmi dați putere și, împreună, umăr la umăr, ne construim viitorul. O comună europeană, așa cum merităm!”